Azi s-au implinit 10 ani... imi aduc aminte ca si cand ar fi trecut un minut... stateam in fata televizorului cand a sunat acel blestemat de telefon... nu am auzit decat "cum? a intrat in coma? a murit? am inteles!"... cuvintele care mi-au marcat viata... care mi-au distrus copilaria, fericirea, viata, care mi-au omorat inima...
Au urmat zile pe care as vrea sa le sterg cu buretele, dar nu pot... au urmat momente pe care nu le-as dori nici dusmanilor mei sa le traiasca vreodata... au fost clipe in care imi doream sa mor, in care doream sa ma evapor, sa ma duc si eu in acel loc in care plecase si ea... mi-am dorit multi ani lucrul acesta...
Au trecut 10 ani in care m-am mintit frumos, in care am trait din inertie, in care am zambit numai pe jumatate, in care m-am bucurat numai pe un sfert, in care m-am intrebat in fiecare clipa: "dar daca era si ea?".
Au trecut 10 ani de cand nu am mai auzit pe cineva spunandu-mi: "Ce face puiul mamei? Da papusa lui mama. Te pupa mama". 10 ani de cand nu am auzit vocea calda si diafana de mama, vocea aceea care ni se pare atat de normal sa o auzim in fiecare zi, dar pe care nu o apreciem cu adevarat decat atunci cand nu mai este...
10 ani in care m-am intrebat neincetat "DE CE?"... cu ce am putut sa gresesc atat de mult incat Dumnezeu m-a pedepsit atat de tare... de ce a plecat de langa mine tocmai atunci cand aveam mai mare nevoie de ea? de ce nu a luptat pana la sfarsit? de ce doctorii nu au putut sa o ajute cu nimic? de ce nu am avut ocazia sa-mi iau rams bun de la ea asa cum trebuia? de ce copiii mei o sa creasca fara bunica? de ce eu nu m-am bucurat de prezenta ei decat 16 ani din viata? de ce? de ce?
10 ani de cand mi-a promis ca se intoarce in cateva zile... 10 ani de cand nu s-a mai intors... 10 ani de cand nu m-a mai luat in brate... 10 ani de cand nu mi-a mai spus ca ma iubeste... 10 ani nenorociti... 10 ani pe care ii urasc... 10 ani fara tine...
