Cine sunt

Totul a inceput prin 1970 si ceva cand doi tineri s-au privit ochi in ochi si s-au indragostit... dupa cativa ani, cam prin 1980 si ceva, intr-o zi minunata de miercuri, 17 aprilie a aparut o mogaldeata de copil...la vreo 2 kile si ceva, cu ochii migdalati si mari si cu un tipat extrem de hotarat...asta eram eu...

De mica mi-a placut sa-mi impun punctul de vedere si vreme de vreo 2 ani nu am vrut sa las pe absolut nimeni din jurul meu sa doarma...pai nu trebuia sa ma exprim? Sa-mi fac si eu simtita prezenta in aceasta lume?

Incet incet anii s-au scurs, am inceput sa mai dorm cateva ore pe noapte, dar se mai intampla ca la mijlocul noptii sa vreau sa ma uit la un film... si atunci mama ma lua de manuta si ma ducea la bunicul meu, care la 2 noaptea se uita cu mine la...nu mai stiu cum se numea filmul, stiu doar ca era un yacht care exploda... vroiam sa vad secventa la nesfarsit...

Au mai trecut cativa ani si am inceput gradinita...oribil...imi aduc aminte ca in prima zi era sa ma inec de cat am plans...dupa care a urmat scoala generala unde m-am indragostit pentru prima data, unde am primit porecla de 220 sau am fost numita Pamela Anderson pentru ca... ei bine... sa zicem ca eram mai dezvoltata :) Tot in scoala general am cele mai frumoase amintiri cu mama si cu bunicii mei... Bunicul care venea si ma lua cu bicicleta de la scoala si in fiecare zi de vara imi facea cinste cu o inghetata (cred ca el mi-a arata cat este de bine sa ti se faca cinste) Bunica era tot timpul pe banca in fata scolii si ma astepta sa ies de la ore si sa o luam agale spre casa... Mama care era cea mai mandra sa-mi faca coronita si sa ma aplaude la sfaristul anului scolar cand urcam pe podium... da da da... am fost o tocilara, eleva care la auzul clopotetului intra in casa, se aseza la banca si punea mainile la spate asteptand cuminte sa vina profesorul in clasa.

Totul parea un vis, o copilarie minunata pe care as retrai-o in orice moment... totul s-a spulberat in anul 2001, in luna mai, in 3 zile...atunci am simtit ca lumea intreaga se prabuseste peste mine, am simtit ca nu mai vreau sa traiesc, am zis ca nu mai am pentru ce sa traiesc, am simtit furia lui Dumnezeu pravalindu-se asupra mea... ce sa mai... lumea asa cum o stiam, viata asa cum o stiam s-a incheiat... persoana care era totul pentru mine m-a parasit... fara voia ei... mama a fost chemata sa fie aproape de Divinitate...

Pot spune ca am intrat intr-o a doua etapa a vietii mele... chiar imi impart viata in inainte si dupa...

Liceul a fost o perioada foarte grea, urata si frumoasa in acelasi timp. Cu ajutorul bunicilor si a... unor oameni extraordinari am incercat sa merg mai departe... sa imi continui viata... nu a fost deloc usor dar pana acum am reusit. Am avut norocul sa invat in una dintre cele mai frumoase scoli din Bucuresti, un loc in care am cunoscut oameni extraordinari si unde am avut niste colegi minunati... Cea mai clara amintire din liceu este cea in care nu pierdeam niciun concert Directia 5 si tata ajunsese sa cunoasca fiecare club din oras pentru ca venea in mijlocul noptii sa ma recupereze :) Tot anii de liceu au insemnat si prima razvratire impotriva familiei... m-am indragostit nebuneste si am plecat din tara, am vrut sa-mi schimb si religia si sa ma dedic in totalitate iubirii mele de atunci... Probabil ca mama a avut alte planuri cu mine si nu m-a lasat sa merg pana la capat....

Eeeee...si a urmat si cea mai importanta decizie a mea pana in acest moment...la ce facultate sa dau? Dupa ATF, Medicina, Jurnalistica, Drept iata ca m-am hotarat la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine...cu cea mai ciudata specializare din cate s-a putut...Chineza... Ar fi trebuit sa urmeze cei mai frumosi 4 ani de studentie... nu vreau sa fiu carcotasa pentru ca au fost printre cei mai frumosi ani ai mei. Atunci am descoperit ce inseamna cu adevarat sa apartii unui grup, sa te integrezi intr-un grup, sa ai primele realizari profesionale, sa cunosti oameni cu adevarat deosebiti, sa ramai cu gura cascata la sclipirea de geniu a unora, sa castigi primii banisori....

Dar cum tot ce este frumos trebuie sa se si incheie....am terminat si facultatea si am intrat in randul fortei de munca...am intrat in randul corporatistilor... dar am ramas aceasi persoana zambitoare, visatoare, emotiva, sensibila dintotdeauna...cel putin asa imi place sa cred...

De ce am inceput sa scriu pe acest blog? Nu stiu sa dau un raspuns exact...stiu ca am inceput sa-mi astern gandurile cele mai ascunse pe hartie si mi-a placut, dupa care am continuat sa scriu pe blog, dupa care nu am putut sa ma hotarasc despre ce sa scriu (nu imi place sa iau hotarari) asa ca m-am decis sa scriu despre absolut tot ce-mi doresc:
- gandurile, emotiile si sentimentele mele
- cateva dintre pasiunile mele: cartile, muzica si filmul
- cateva dintre impresiile mele de calatorie

Eu sper sa va placa si daca nu astept comentarii sa-mi spuneti de ce nu va place...si daca va place astept comentarii :)