Anul 2001 a fost cel mai urat an din viata mea...cel mai greu...anul pe care, daca as putea l-as sterge cu buretele, dar din pacate nu se poate si viata merge mai departe...
Au urmat 4 ani de liceu care au fost impartiti in mod egal in doua etape: Directia 5 si Tenis... Primii doi ani au fost dedicati in exclusivitate baietilor de la Directia 5. De ce tocmai ei? Pentru ca a fost ultimul concert la care m-am dus cu mama si cu ajutorul muzicii lor, dar si a baietilor imi aduceam aminte de acele momente de fericire, ma simteam mai aproape de mama. Timp de 2 ani de zile nu am ratat niciun concert de-al baietilor, imi aduc aminte cum il sunam pe tata la 3 sau 4 dimineata si ii spuneam sa vina sa ma ia din cine stie ce club din Bucuresti. Bietul de el nu spunea nimic...stia ca este o modalitate de a ma face sa uit, de a ma face sa trec peste tot ce se intamplase...
Dupa aceea am redescoperit o mai veche pasiunea de-a mea... tenisul... mi-am luat atestatul de instructor de tenis, am devenit arbitru de tenis, am scris la o revista de tenis, am mers la fiecare turneu de tenis din Bucuresti si din Romania. La sfarsitul clasei aXIIa trebuia sa dau BAC-ul... in loc sa ma duc la meditatiile pentru examenul de admitere la facultate eu eram pe terenul de tenis, nu ma putea desprinde de aceasta noua pasiune, nu ma puteam desprinde de aplauzele din tribuna, de emotia unui punct, de supararea cand favoritul meu nu castiga un meci... am mers prin tara pentru a fi alaturi de jucatorii mei preferati... bineinteles ca niciodata nu am mers singura... am avut langa mine o fata la fel de nebuna ca mine (poate chiar mai nebuna), care mi-a devenit cea mai buna prietena si alaturi de care am ras, am plans, am aplaudat, m-am enervat...
Anul 2004 a fost si anul in care am intrat la facultate... dupa multe momente de incertitudine, de hotarari bruste, de razgandiri la fel de bruste am luat decizia de a da examen la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, specializarea Chineza-Franceza. Foarte multa lume m-a intrebat de ce tocmai chineza? In momentul respectiv mi s-a parut cea mai buna alegere, China... o tara in continua dezvoltare, tara cu cea mai mare populatie din lume... Romania... tara invadata de chinezi. Vedeam un viitor frumos si aveam planuri mari de viitor... cred ca orice adolescent la 18-19 ani cand se hotaraste sa dea admiterea la facultate este emotionat, excitat, fericit, plin de sperante...
Primul an a fost exact asa cum mi l-am imaginat... emotiile primului examen, fericirea de a lua prima nota de 10 la cel mai exigent profesor, bucuria de a termina integralista primul an si de a nu avea niciun examen... Tot in primul an de facultate m-am decis ca trebuie sa schimb ceva la mine... nu puteam sa mai fiu o persoana retrasa, tematoare sa vorbesc in public... am decis sa ma inscriu in ASLS...
sau altfel spus Asociatia Studentilor din Facultatea de Limbi si Literaturi Straine... acest pas, pot spune ca mi-a schimbat viitorul, firea...m-a invatat ce inseamna lucrul in echipa, comunicarea, resursele umane, schimburile de experienta...m-a invatat enorm de multe...am cunoscut oameni extraordinari care au avut un impact foarte mare in viata mea...de la care am invatat foarte multe, care mi-au ghidat pasii, care mi-au aratat ca pot face mult mai multe decat credeam, ca ma pot dezvolta, ca ma pot descurca singura, ca pot lua decizii importante singura... dupa un an si ceva de voluntariat am ajuns presedintele ASLS... poate una dintre cele mai frumoase experiente de pana acum... ce am facut in toata aceasta perioada? Multe: organizat targuri de cariera, angajat tineri in diverse pozitii in companiile multi-nationale, am incercat sa schimb in bine viata studentilor din facultatea mea, am mers in vizita la Parlamentul European, am participat la nenumarate petreceri de neuitat alaturi de colegii si prietenii mei din ASLS si lista ar putea continua...
Tot in timpul anilor de facultate m-am indragostit pentru prima data...tanara, nerabdatoare sa-mi traiesc viata la maxim, credula...am fost fermecata de cuvinte inselatoare, de planuri de viitor frumos imbracate, de vise pe care credeam ca le avem impreuna... se spune ca in dragoste si in razboi este permis orice... din dragoste am plecat de acasa de nenumarate ori, din dragoste era sa renunt la religia mea, din dragoste vroiam sa ma casatoresc la 20 de ani si sa am o viata compusa din: gatit si ingrijit copilasii, din dragoste am mancat bataie, din dragoste am renuntat la propriile idei despre viata, din dragoste m-am anulat pe mine ca persoana si am acceptat un om care era cu mult inferior mie, dar despre care nu vroiam sa-mi dau seama de nimic... Din fericire m-am trezit la timp... familia a dat o petrecere in momentul in care a aflat ca totul s-a terminat... pentru ei cosmarul se incheiasera, pentru mine... iluzia unui inceput...
Si iata-ma si la finalul celor 4 ani de facultate... m-am trezit in anul 4 cu o tona de examene la usa, cu lucrarea de licenta batand din ce in ce mai tare in geamul meu si strigand: "Scrie-ma"... tot acum am avut norocul extraordinar de a avea cel mai tare profesor de limba chineza din lume, profesorul fara de care nu as fi invatat nimic, nu as fi putut sa termin aceasta facultate... un profesor caruia ii voi ramane toata viata recunoscatoare si care are eterna mea admiratie si devotament... Momentul de absolvire a fost atat de frumos... terminam o etapa importanta din viata... eram fericita, dar si trista in acelasi timp... mama nu era alaturi de mine sa se bucure de moment...a fost tata si prietenii cei mai apropiati, dar parca grupul nu era complet... un gol in suflet tot aveam... Am luat cuvantul in momentul decernarii diplomelor, am vorbit in fata unui amfiteatru plin... am reusit sa-mi duc la bun sfarsit discursul, chiar daca picioarele imi tremurau...
Pasul urmator a fost angajarea... nu tocmai serviciul pe care il visam, dar care la momentul respectiv mi-a asigurat siguranta de care aveam nevoie, linistea bunicului... imi aduc aminte cum stateam la masa si bunicul imi spunea... "Vezi, am avut dreptate sa am incredere in tine...ai terminat facultatea, te-ai angajat...acum trebuie doar sa-ti mai gasesti un barbat alaturi de care sa-ti faci o familie"
Viata mea incepuse sa se aseze, eu incepusem sa ma linistesc, dar... se pare ca Dumnezeu a vrut sa-mi arate din nou ca viata fara suferinta nu exista... intr-o duminica linistita si frumoasa, am primit un telefon care m-a cutremurat, care m-a adus din nou in infern, care m-a adus din nou intr-o stare de inconstienta si tristete profunda... Bunu al meu nu mai era, Bunu al meu a vrut sa se intalneasca cu fata lui si a plecat langa ea... brusc si din senin... ultimele lui cuvinte: "Eu pana in ultima clipa o sa muncesc" si s-a stins... in bratele baiatului sau mult iubit... Singurul lucru care mi-a adus liniste atunci a fost ca nu a suferit, ca s-a dus cu zambetul pe buze pentru ca stia ca o sa fie alaturi de fata de care i-a fost dor timp de 7 ani de zile, ca s-a stins in bratele fiului sau de care era extrem de mandru...
Daca pentru Bunu totul s-a produs fara suferinta, la mine a fost exact invers... acest moment a insemnat o noua razvratire impotriva lui Dumnezeu si o noua dorinta de a ma duce si eu alaturi de ei... din nou am avut nevoie de Bunica mea mult iubita si de prietenii cei mai buni alaturi de mine... munca a fost si ea un element care m-a facut sa-mi distraga atentia... dar din nou ochii mei ramasesera fara lacrimi, iar corpul meu ramasese secat de putere...
A intrat intr-un moment in care imi pierdusem orice speranta ca ceva frumos se va mai intampla in viata mea, a intrat fara sa-mi dau seama si m-a cucerit...
