miercuri, decembrie 21, 2011

Sarbatorile de Iarna si ale sale sentimente


Mai sunt cateva zile si vine Craciunul…Nici anul asta nu am reusit sa intru in atmosfera si in spiritul sarbatorilor de iarna…nu stiu de ce…pur si simplu nu mai simt nicio bucurie nici cand ascult colinde, nici cand ma gandesc la impodobirea bradului de Craciun, nici macar la gandul ca o sa vina Mos Craciun si o sa-mi aduca un cadou. Am pierdut acest sentiment de bucurie in ultimii cativa ani, am tot incercat sa-l recapat, dar nu am reusit. Oare de ce ?
Imi aduc aminte cum erau sarbatorile cand eram mica. Eram cea mai fericita sa impodobesc casa, nu faceam un simplu brad de Craciun ci fiecare coltisor din casa era decorat si amintea de Sfintele Sarbatori de iarna. Tata venea cu bradul acasa, era jumatate din sufragerie si de fiecare data mi se parea tot mai frumos. In fiecare an schimbam globurile si aveam cate o tematica diferita. Indragostita inca de mica de culoarea galben nu lipseau niciodata globuletele aurii, fie ca erau in brad, fie ca aveam un ornament special cu globuri aurii. Bunica facea cozonacul, umpland casa de mirosul inconfundabil de Craciun…Ma duceam si colindam atat vecinii cat si prietenii apropiati…ma trezeam in mijlocul noptii, ma duceam peste parinti in sufragerie, aprindeam toate luminile si incepeam sa caut dupa cadourile de la Mos Craciun. Parintii adormiti, se sculau si ei, pentru ca nu aveau ce sa-i faca copilului nebun care nu mai avea rabdare pana dimineata. Toata copilaria am avut cel mai bun Mos din lume, intotdeauna baza bradului era plina de cadouri pentru mine…de la haine, la jucarii, la carti, la CD-uri (cand ne-am mai modernizat putin), puteam gasi absolut orice si avea numele meu scris pe el. Au fost momente absolut minunate, pe care as vrea sa le retraiesc la infinit, as vrea mereu sa fiu acel copil nebun din mijlocul noptii cu ochii plini de lacrimi de fericire la vederea celui mai mic cadou ales cu cea mai mare grija, impachetat in cea mai frumoasa hartie si daruit cu cea mai mare dragoste. 
Image Detail
Ziua de Craciun era si ea speciala pentru ca ne strangeam cu totii la bunici si aveam o mare masa in familie…Stefan Hrusca era intotdeauna pe fundal si ne acompania pe toata durata mesei.A doua zi de Craciun plecam in vizite, la prieteni, eram ajutoarele lui Mos Craciun si mergeam sa impartim cadouri…la randul nostru primeam altele in schimb…Mosul era darnic peste tot si intotdeauna
Ei bine…toata aceasta atmosfera feeerica s-a destramat usor usor. Acum, oricat de mult as incerca nu mai regasesc bucuria si linistea sufleteasca din acea perioada…cred ca singura bucurie care inca mi-a ramas este aceea de a darui cadouri, de a fi eu Mos Craciun si de a vedea persoanele dragi mie ca se bucura de mica atentie de sub bradul imaginar…pentru ca dupa cum bine spuneam nu simt nevoia sa fac un brad de Craciun…
Oare Greench mi-a furat definitiv spiritul Craciunului? Eu il vreau inapoi…stie cineva ce as putea face pentru a-l primi inapoi? 






luni, decembrie 19, 2011

Aduceri aminte


In ultima vreme am niste nopti foarte agitate, visele pun stapanire pe mine...nu exista noapte in care sa nu visez, dar visele sunt amintiri, ca si cand as retrai anuminte momente din copilarie, din adolescenta... sincer, mie imi face foarte bine pentru ca sunt amintiri frumoase, sunt momente petrecute alaturi de persoane dragi sufletului meu, de persoane de care imi este dor in fiecare moment al vietii mele...

Mi-ar placea sa ma intorc in trecut, sa fiu din nou un copil care se juca in nisip alaturi de verisorii ei, sa-mi astept bunicul in fata scolii ca sa ma suie pe bicicleta si sa ma duc acasa, nu inainte de a-mi face cinste cu o inghetata. Mi-ar placea sa ajung acasa, sa-mi pun uniforma frumos in cuier, sa ma asez la birou si sa-mi fac temele asteptand-o pe mama sa intre pe usa, sa ma ia in brate si sa imi spuna ca ma iubeste. Mi-e dor de diminetile de weekend in care imi chemam bunicii ciocnind in tavan si ei veneau sus si luam un mic-dejun minunat impreuna, mi-e dor de momentele in care venea tata incarcat cu dulciuri si eu ma asezam in mijlocul sufrageriei si le aranjam…mi-e dor de incocenta acelor zile in care credeam ca tot ce zboara se mananca…

Mi-e teama ca aceste amintiri or sa dispara la un moment dat si toata aceasta perioada, atat de frumoasa va fi incuiata intr-o incapere in mintea mea si nu o sa mai am cheia sa o deschid…

Oare de ce un putem sa dam timpul inapoi si sa ne trezim exact in perioada in care vrem?