Ale tineretii amintiri... ale tineretii valuri

Stand zilele trecute la birou am inceput sa-mi aduc aminte de micile aventuri ale tineretii... dintr-o data m-a apucat melancolia... a fost o perioada frumoasa, dar si trista in acelasi timp... treceam foarte repede de la agonie la extaz si invers...

Aveam numai 7 ani cand i-am spus prima data mamei ca sunt indragostita... precoce intr-adevar... dar si dragostea mea era una mai mult decat imposibila... era vorba de Michael Jackson... imi aduc aminte cum incerca biata mama sa ma opreasca din plans atunci cand "the king of pop" a venit pentru a doua oara in Romania si eu tipam in gura mare ca trebuie sa ma duca sa ma vada ca sigur ma va alege de nevasta... acum mor de ras cand ma gandesc... atunci mi se parea ca mi s-a terminat viata... tot din cauza lui Michael Jackson nu am mai vorbit cu familia mea o saptamana... pentru Michael mi-am lasat parul lung...

Peste cativa ani ma duceam fericita la mami sa-i spun ca din nou sunt indragostita... bineinteles ca iar era impresia mea total gresita... dar si atunci... m-am certat cu mama... ma fardam, parfumam, coafam (desi aveam numai 12 ani)... toate ca sa ma remarce "barbatul vietii mele" :))

Cand am crescut au crescut si nebuniile pe care le-am facut pentru persoana pe care o iubeam in acel moment (sau credeam ca o iubesc)... am plecat de acasa fara sa stie nimeni unde ma duc... mi-am mintit prietenii si familia spunandu-le ca ma duc intr-o tara cand eu eram in partea opusa... era cat pe ce sa renunt la religia mea pentru a ma conforma cerintelor parintilor persoanei pe care o iubeam... era sa nu termin facultatea pentru ca vroiam sa ma casatoresc si sa am copii... am acceptat jigniri, batai si multe altele doar pentru ca eram indragostita sau imi placea sa cred ca sunt indragostita...

Au existat momente cand si altii au facut nebunii pentru mine... declaratii de dragoste in cel mai mare magazin din Brasov... cadouri scumpe... planuri de viitor imposibile... bilete de avion... despartiri spectaculoase... plecari in noapte... razvratire impotriva prietenilor... renuntari...

Acum... imi place sa cred ca m-am maturizat, ca privesc viata cu alti ochi... dar tot as fi dispusa sa fac multe nebunii din dragoste... numai ca acum ma gandesc de mai multe ori inainte sa duc la bun sfarsit planul... ma gandesc si la consecinte, ma gandesc si la bune si la rele... o fi bine sa fac asta? o fi rau? ce parere o avea? ce se va intampla daca o fac? ce se va intampla daca nu o fac?

Dar oare nu era mai bine in tinerete cand nu ma interesau consecintele? Cand ma lasam dusa de val si traiam fiecare moment din viata la maxim?

Romantismul - o cauza pierduta...

De cand ma stiu mi-a placut sa ma uit la filme de dragoste, la filme romantice, la comedii romantice... poate de aceea am si crescut cu o imagine idilica asupra notiunii de "iubire", de "dragoste"... realitatea mi-a dovedit ca 90% din ceea ce vad in aceste filme este fictiune... sau poate reprezinta dorintele ascunse ale scenaristilor... de fapt sunt convinsa ca reprezinta dorintele a milioane de femei care si-au creionat de mici portretul barbatului perfect, imaginea povestii de dragoste perfecte...

Printul pe cal alb... salvarea din lumea banala in care traiesc... dragostea la prima vedere...cererea in casatorie facuta la cel mai inalt etaj al turnului Eifel din capitala dragostei... si cate si mai cate...

Care este realitatea anului 2010?

Pot spune doar ca nu-mi place absolut deloc ceea ce vad... uitam sa ne privim in ochi, uitam sa ne imbratisam, sa ne sarutam tandru si indelung, sa ne rasfatam cu un buchet de flori, cu o cina la lumina luminarilor, cu o plimbare sub clar de luna, cu o cutie de bomboane in forma de inimioara sau de ce nu sa ascultam un blues si sa ne pierdem pe notele muzicale intr-un dans lent, dar atat de profund si de sensibil... uitam sa spunem un simplu "mi-e dor de tine" sau mai complicatul, dar atat de necesarul "te iubesc"...

Toate aceste cuvinte tandre, emotionante, aceste trairi atat de frumoase au fost inlocuite de cuvinte dure: "ce te-as f...", "ce ti-as t...", "ce ti-as s..."... sunt cuvinte pe care le aud adesea la tinerii din ziua de azi, la fetele si baietii de liceu din autobuz, in mesajele de pe retelele de socializare etc...

Oare de ce am uitat semnificatia romantismului? De ce am uitat sa-l mai traim? De ce ni se pare atat de demodat? De ce ni se pare banal?