De ce ma trezesc?

Fie ca este ora 5, 6, 7...11...la un moment dat din zi deschid ochisorii si ma trezesc. Daca a sunat ceasul incep sa injur si sa apas necontenit pe butonul de "snooze", poate poate tace si nu mai suna si eu pot sa-mi reiau somnul. Daca este weekend sau sunt libera, ma intorc pe partea cealalta si sper ca Mos Ene sa mai vina o data pe la gene si sa adorm la loc. Daca cu o seara inainte am iesit in oras si am si baut 1 pahar de bere abia pot sa-mi tin ochii deschisi de la durerea de cap pe care o am. Daca sunt binedispuna, ma dau repede repede jos din pat si ma pregatesc de o noua zi.

Zilele se succed, starile se schimba sau raman aceleasi de la o zi la alta, dar, indiferent de zi si stare imi revine aceasi intrebare obsesiva in minte: "de ce ma trezesc? pentru ce ma trezesc?" Ca sa ma duc la munca, ca sa fac bani, ca sa traiesc viata asta pe care am primit-o in dar de la Dumnezeu, ca sa ma vad cu "prietenii", ca sa plang, ca sa rad, ca sa ce???

De ce ma trezesc in fiecare dimineata? Pentru cine sau pentru ce? Pentru mine si pentru persoanele pe care le iubesc si carora as vrea sa cred ca le fac viata mai frumoasa daca ma vad? Pentru viitorul meu? Care viitor? Totul se poate darama in cateva secunde, acel viitor pentru care m-as trezi ar putea sa nu mai existe. Pentru a trai clipa? Si daca clipa aceasta imi aduce numai tristete, nemultumire, lacrimi?

Inca nu am gasit raspuns la nici una dintre intrebarile de mai sus..oare le voi gasi intr-o zi?

Distanta...

Se spune ca ochii care nu se vad se uita...a fost o perioada in care nu am fost de acord cu aceasta afirmatie, dar acum tind sa cred ca este perfect adevarata si nu numai atat si ochii care se vad se uita...se pot uita de la o zi la alta, dar de a o saptamana/luna la alta...


Acum cativa ani de zile...de fapt sunt chiar ani buni...am avut o relatie la distanta, mi s-a parut minunata, eram indragostita si distanta nu facea decat sa creasca dragostea din sufletul meu, iar momentele petrecute impreuna cu persoana iubita erau de fiecare data cele mai frumoase si traite la intensitate maxima... acum... nu mai cred in asa ceva

Acum cativa ani de zile credeam orbeste intr-o prietenie, in doua, sau chiar mai multe...acum...nu mai cred in nimic si in nimeni. Distanta atat fizica cat si psihica pune incet incet stapanire pe noi, pe relatia noastra, pe prietenia noastra, pe sentimentele noastre... Si acum nu ma refer la cineva anume, sau poate nu ma refer la o singura persoana ci la mai multe... dar este trist sa vad ca totul a fost doar o aparenta, ca lumea isi aduce aminte din pozele de pe Facebook ca au existat momente frumoase si de bucurie si ca la un moment dat, ca sa vezi ce chestie, chiar credeam ca suntem prieteni...este trist sa vad cum lumea iti cere sa renunti la diverse lucrui pentru ca suntem prieteni, dar nu stiu, la randul lor sa dea inapoi absolut nimic, nici macar o sustinere morala...este trist sa vad ca totul a ajuns sa se rezume la bani, la cat costa un mesaj, un telefon...dar oare un zambet sau o imbratisare cat costa?

Distanta dintre noi se adanceste pe zi ce trece si este din ce in ce mai dureroasa, dar la un moment dat va trece sau poate ne vom obisnui cu durerea sau poate nici nu o vom mai simti...

Viata ne schimba, experientele ne schimba, nu mai avem acelasi drum, dar mie inca imi place sa cred in sentimentul acela de prietenie fara conditii, fara limite, fara obligatii, fara constrangeri, fara secrete, fara ascunzisuri si stiu ca mai este o persoana care crede in acelasi lucru ca si mine...macar una...

Nu ma cunosti

Te uiti la mine si crezi ca stii la ce ma gandesc acum? Crezi ca stii ce simt acum? Crezi ca ai idee ce mi-as dori acum? Nu prea cred...nu cred ca ma cunosti atat de bine...

Da...am niste ochi expresivi, am o fata expresiva care ma da de gol in anumite situatii, dar oare chiar stii la ce ma gandesc? Stii ce traiesc cu adevarat? Eu sunt convinsa ca nu...sunt doar cateva persoane (le numar pe primele degete de la o mana) care pot spune ca intr-adevar ma cunosc, care intr-adevar isi dau seama din inflexiunea vocii ce simt, daca sunt fericita sau trista, daca mint sau nu, daca ma prefac sau nu, daca imi vine sa plang si ma abtin, daca... iar tu nu esti una dintre ele... chiar daca asa te consideri...

Nu...nu ma cunosti...si cateodata faci exact pe invers fata de ce mi-ar placea sa faci, in loc sa ma faci sa rad ma faci sa plang si in loc sa vreau sa vorbesc cu tine, simt ca vreau sa o iau la fuga si sa nu te mai aud...

Si ce ma enerveaza cel mai tare... ca nu cunosti o limita a bunului simt, ca nu ai idee cand trebuie sa te opresti sa-ti mai bagi nasul, ca nu iti dai seama cand totul merge in penibil... si... poate ce este cel mai important... ca nu poti sa te bucuri pentru mine, ca nu esti in stare sa te bucuri pentru altcineva... trist...

De la inceput...din nou

Am intrat intr-un nou an...2013...nici nu-mi vine sa cred cat de repede s-a scurs 2012, dar timpul trece din ce in ce mai repede, eu imbatranesc din ce in ce mai tare, lucrurile se succed din ce in ce mai repede, oameni intra si pleaca din viata mea din ce in ce mai infricosator, dezamagirile sunt din ce in ce mai mari, surprizele sunt din ce in ce mai putine, dar mai valoroase... zambesc, plang, rad, iubesc, urasc... asta se intampla in fiecare an, dar in fiecare an le resimt altfel, le traiesc altfel



Iata ce am facut in 2012 pe scurt...
- mi-am schimbat locul de munca
- mi-am revazut prieteni din colturi indepartate ale lumii
- mi-am facut prieteni noi
- am invatat ca orice schimbare este grea, dar poate fi si benefica
- am iubit si am fost iubita
- am dansat, cantat, jucat tenis, patinat, alergat
- am petrecut momente minunate alaturi de oameni minunati
- am realizat care sunt prietenii adevarati, dar si persoanele de care incet incet trebuie sa ma indepartez
- am vizitat o tara frumoasa, plina de surprize
- am ras si am plans
- am primit cel mai frumos cadou si am realizat ca viata este mult mai frumoasa in doi si ca asa vreau sa mi-o petrec

Nu stiu cum o sa arate 2013 sau ce o sa se intample, dar de un lucru sunt sigura: eu o sa incerc sa traiesc fiecare moment din plin si sa ma bucur de ceea ce mi se ofera, pentru ca, desi este un cliseu, imi place sa cred in... CARPE DIEM!