Sa ne amintim...

Am primit ieri un mail foarte simpatic, mi-am adus aminte de copilarie...

Nascuti in anii 70-89,


Vedem acum in anul 2009 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva odata.

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea" , "Castel", "Ratele si "vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam a filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza...Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson , si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.

Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam".. Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ...

Eu una m-am regasit in multe dintre aceste exemple... si am devenit putin nostalgica...

S-a asternut zapada...

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

George Cosbuc... Doamne...asta este poezia copilariei mele... prima poezie pe care am invatat-o...mergeam cu bunicul prin parcul plin de zapada si o recitam... bunicul era tare mandru de mine... si eu eram mandra... nu cred ca aveam mai mult de 4-5 ani... bineinteles ca ma mai impotmoleam intr-un loc sau altul, dar o stiam...

Azi au cazut primii fulgi de nea peste un Bucuresti tare trist, peste un Bucuresti lipsit de bucuria sarbatorilor de iarna, de luminitele din alti ani... un Bucuresti apatic, gri, murdar, dezordonat... albul fulgilor de nea l-a transformat chiar si numai pentru cateva ore...

Mi-am adus aminte de copilarie...am chiulit de la serviciu doar pentru a ma plimba cateva  minute prin zapada, doar pentru a respira putin din aerul acela rece, sa simt putin  mirosul fulgilor de nea... eram putin stanjenita de bucuria mea ca in sfarsit ninge, dar un foarte bun prieten m-a facut sa vad ca nu ar trebui sa fiu asa, ci din contra ar trebui sa fiu mandra ca am mai pastrat in inima mea o parte din copilarie...de fapt si de drept ce poate fi mai frumos decat sa ai un suflet de copil in corp de adult?

Ma gandeam... ce tristi sunt oamenii care nu se bucura de un fulg de nea, de un cadou de Craciun, de un zambet de copil, de un colind, de o melodie frumoasa pe care o aude la radio sau televizor...ce viata trista au

S-a asternut zapada pe copaci, pe strazi, pe masini, pe case, pe blocuri si pe oameni... s-a asternut zapada peste mine, dar nu suficient de mult ca sa uit ca... mi-e dor...

Mi-e dor

Astazi nu am avut chef de nimic...nu stiu de ce am starea asta... probabil ca ma gandesc la vacanta si imi doresc enorm de mult sa treaca zilele astea mai repede si sa vina vacanta si eu sa plec... probabil ca de-asta acum mi se par atata de nesuferite zilele de scarbiciu...

In acelasi timp m-am trezit cu un dor imens... un dor de acele persoane care nu o sa fie langa mine nici de acest Craciu... un dor de fiintele cele mai dragi mie care m-au parasit mult prea devreme si care nu ma mai pot lua in brate acum...

Mi-e dor sa ma trezesc in mijlocul noptii, sa ma duc buimaca la bradul de Craciun si sa vad cum "mosu'" m-a umplut de cadouri, sa imi vad parintii sculati din somn in mijlocul  noptii zambind fericiti ca si-au facut copilul fericit... mi-e dor sa ma trezesc dimineata si sa ma duc la mama in pat si sa o iau in brate... mi-e dor sa o sun si sa o intreb ce face... mi-e dor sa o pup... mi-e dor sa-i spun ca o iubesc... mi-e dor... mi-e atat de dor de ea... mi-e dor sa o vad cu zambetul ala strengar pe care il avea... mi-e dor de gropitele ei din obraji... mi-e dor de cuvintele ei de incurajare... mi-e dor de prezenta ei in viata mea... mi-e dor de ea... mi-e atat de dor

Mi-e dor de cele mai frumoase maini din lume... de cel mai frumos bunic din lume... de al meu Gepetto... mi-e dor de cuvintele de incurajare si de incredere ale celui mai bun bunic din lume... mi-e dor de povetele lui... mi-e dor de bancurile lui si mi-e dor de plimbarile prin parc si de "cinstea" cu inghetata... mi-e dor pur si simplu de el...

Aceste persoane au plecat mult prea repede de langa mine... m-au lasat singure... probabil ca sunt intr-un loc mai bun, dar oare isi imagineaza cat de dor imi este de ei? Oare stiu ca niciodata sarbatorile nu au mai fost la fel de cand nu mai sunt langa mine? Oare stiu ca nici nu vor mai fi? Oare stiu ca eu nu mai sunt intreaga de cand nu mai sunt langa mine? Oare stiu cat de mult ii iubesc si ca as face orice ca sa-i mai am macar o secunda lnaga mine? Oare stiu cat de multa nevoie am de ei? Oare stiu cat imi lipsesc???

Te iubesc mami... te iubesc bunu...

Mi-e scarba...

Nu am mai scris de cateva zile bune... nu pentru ca nu as fi vrut... nu pentru ca nu aveam multe de spus, dar... probabil ca nu mi-am facut timpul necesar ca sa incep sa scriu, sa aranjez cuvintele pe aceasta foaie virtuala...

Dar azi... azi m-am gandit ca ar fi cazul sa mai adaug o pagina la al meu jurnal...

1 Decembrie... inca cateva ore din ziua nationala a Romaniei...

Azi am stat si m-am gandit... ce inseamna pentru un roman ziua de 1 Decembrie... pentru unii o zi libera de la serviciu, pentru altii o zi de sarbatoare, de arborare a steagului, de mandrie, dar pentru majoritatea dintre noi inseamna o zi de mancare pe gratis... sincera sa fiu m-am uitat la televizor sa vad cum a sarbatorit romanul ziua lui nationala... stiti care a fost raspunsul??? Majoritatea s-au imbulzit pentru o farfurie minuscula de mancare de fasole si 2-3 carnati... s-au calcat in picioare pentru un pahar de vin fiert sau de tuica fiarta, dupa caz... mi-e scarba... am vazut doua femei trecute de prima tinerete (la respectabila varsta de 70 de ani) care au cazut pe jos (la propriu) pentru ca bausera 1 paharel micut de palinca... sau poate erau 2 sau chiar 3 sau poate 4 paharele... nu cred ca mai stiau sa numere la starea in care se aflau... mi-e scarba

In toata aceasta nebunie generala, in toata aceasta bataie de joc am vazut si ceva frumos... parada militara... frumos... foarte frumos... intotdeauna mi-au placut barbatii in uniforma, iar astazi au aratat mai bine ca niciodata...

Stau si ma intreb... oare o sa existe vreodata o zi in care sa stim si noi sa ne bucuram de ziua nationala a Romaniei? Oare o sa vina vreodata ziua in care vom fi mandri ca suntem romani? Oare vom putea vreodata sa admiram frumusetiile acestei tari? Oare vom putea vreodata sa avem o sarbatoare nationala fara sarmale/mici/mamaliga/fasole pe gratis?

Oare? oare? oare?

Intrebari fara raspuns...

Confuza...

Inca putin si se termina si saptamana aceasta... peste cateva ore o sa inceapa weekend-ul... un weekend pe care il vreau linistit, pe care vreau sa-l petrec in pat, cu o carte in mana si cu muzica pe fundal... un weekend in care vreau sa-mi adun gandurile, in care vreau sa iau niste decizii, in care vreau sa-mi fac ordine in viata...

A fost o saptamana frumoasa, dar si urata in acelasi timp... o saptamana cu lacrimi, zambete, durere, fericire, iubire si ura...

Ii multumesc lui Dumnezeu ca persoana de care vorbeam in blog-ul trecut este bine, isi revine incet incet... probabil ca nu va mai fi niciodata la fel cum era inainte, dar macar va fi sanatos si il voi avea langa mine, va fi acolo sa ma ia din nou in brate, sa ma pupe si sa ma incurajeze atunci cand voi avea nevoie.. abia astept sa-l vad acasa, sa mearga la piata si sa vina cu un cos plin cu bunatati... abia astept sa-i aud cuvintele de dojana... multumesc Doamne ca operatia a decurs bine...

In acelasi timp stau si ma gandesc... de ce iubirea este atat de complicata? De ce ne coboara si ne inalta in acelasi timp? De ce ne este atat de greu sa ne exprimam sentimentele? De ce?

Poate ca acest weekend imi va aduce raspunsul la cateva din multele mele intrebari...

O noua incercare...

M-am trezit cu un nod in gat, un gol in stomac si o strangere de inima...

Acum 8 ani de zile am trecut prin cea mai grea incercare din viata mea, de fapt atunci am incetat sa mai traiesc 100%, atunci m-am maturizat fara sa vreau, atunci am invatat ca totul este efemer si ca fericirea poate disparea intr-o fractiune de secunda...atunci am realizat cine imi este cu adevarat aproape si cine ma iubeste fara interese ascunse si neconditionat...atunci o persoana mi-a devenit si mama si tata, de atunci persoana aceasta a fost alaturi de mine zi si noapte, clipa de clipa...mi-a fost alaturi cu o vorba buna, un sfat, sufleteste, dar si fizic...alaturi de el am plans, am ras, am tipat, mi-am facut planuri de viitor, am calatorit, m-am dezvoltat personal si profesional...aceasta persoana deosebita trece astazi printr-o foarte grea incercare...o sa i se opreasca inima pentru vreo jumatate de ora...sau chiar mai bine...o sa respire cu ajutorul aparatelor...mie mi s-a oprit inima de cum m-am trezit si va incepe sa bata din nou numai atunci cand ma va suna si ii voi auzi vocea la capatul celalalt al firului... Doamne ajuta! Nu vreau altceva decat sa-l stiu din nou sanatos si voios asa cum este cand ne intalnim...

De ce oare trebuie sa trecem prin atatea incercari? De ce? De ce?

Poate o motivatie... poate o scuza...

Nu stiu ce mi-a venit in aceasta dimineata sa incep acest blog... am avut cateva incercari acum cativa ani, am scris, am sters, am scris din nou si iar am sters... astazi este altceva... astazi am chef sa ma deschid, sa incep sa-mi scriu trairile... sentimentele... gandurile... vreau sa le impartasesc cu prietenii mei... fie ei virtuali sau adevarati...

Acesta este doar inceputul... prima fila... se anunta un roman destul de stufos... dar oare va fi roman? Nu... va fi o autobiografie, nimic din ce voi scrie eu nu va fi fictiune, ci doar adevar...

Pe curand...