Februarie...

Mai sunt cateva zile si intram in luna februarie... poate una dintre cele mai grele luni pentru mine... o luna care imi aduce aminte de cele mai frumoase momente din viata mea, dar care in acelasi timp imi provoaca suferinta... o luna in care pentru o zi nu mai sunt buna de nimic...

Desi ar trebui sa fie o zi de sarbatoare, o zi de bucurie, pentru mine este una de tristete, de durere, de amintiri...

Anul acesta am si eu o mare dorinta... vreau ca in aceasta zi "TU" sa fii langa mine, "TU" sa ma iei in brate, "TU" sa ma saruti, "TU" sa incerci sa-mi opresti lacrimile... oare vei fi??? oare vei vrea sa fii langa mine??? vei vrea sa ma ajuti sa trec peste ziua asta???

Tu...

Prima data cand te-am vazut m-am pierdut in ochii tai... m-au fermecat... atat de calzi, atat de blanzi, atat de frumosi, simteam ca nu pot sa-mi mai iau ochii de la tine, dar stiam ca trebuie sa o fac... nu vroiam sa vezi ca ma uit la tine, nu vroiam sa stii ca ma gandesc la tine...

Au urmat zile intregi in care nu vroiam decat sa plec mai repede de la munca ca sa asist la antrenamentele tale... de fiecare data gandul imi fugea la tine... la aceasta stare a contribuit si prietena mea cea mai buna care imi vorbea de tine, imi povestea ce faceai la antrenament in feicare zi, ma facea sa ma zvarcolesc toata... pana intr-o zi...

Imi aduc si acum aminte... era o dupa-amiaza de sambata cand mi-a sunat telefonul... erai tu... nu mi-a venit sa cred, parca visam... si am vorbit la telefon, imi era frica sa nu spun ceva gresit, imi era frica sa nu simti tremuratul vocii mele... am vorbit si a doua zi... am stabilit sa ne intalnim marti in afara terenului de tenis... si ne-am intalnit... parca era prima intalnire din viata mea, aveam fluturasi in stomac, nu stiam cum sa ma port, ce sa vorbesc... cand am plecat de la restaurant si ti-ai pus mana in jurul meu am zis ca mi se taie picioarele... m-ai condus acasa... am mai stat putin de vorba in fata blocului... pana cand ne-am luat la revedere si tu m-ai sarutat... parca vroiam sa nu se mai termine acel moment, parca nu vroiam sa-ti dau drumul...

Au trecut 6 luni de la acea clipa... o perioada pe care nu as da-o pe nimic altceva... o perioada in care am avut momente si de teama, de frica, de spaima, de ingrijorare, de incertitudini dar si... o perioada in care am gasit linistea sufleteasca, in care tu m-ai ajutat sa ma maturizez, in care am invatat sa vreau mai multe de la mine, in care am descoperit ce inseamna convietuirea in doi, in care am invatat ce inseamna caldura persoanei de langa mine, in care am descoperit bucuria de a ma trezi langa cineva...

Sa te descriu mi-ar fi mult prea greu! Probabil te intrebi de ce? Sincera sa fiu nu stiu... descrierea fizica ti-as face-o in cateva secunde, dar tu insemni mult mai mult pentru mine decat atat. Tu esti raza de soare dimineata cand ma trezesc, esti adierea de vant atunci cand imi este cald, esti suflul cald atunci cand imi este frig, esti raza de luna care imi calauzeste pasii in toiul noptii, esti flacara pasiunii care arde in mine, esti imboldul care imi da forta sa infrunt greutatile din fiecare zi, esti sufletul pe care vreau sa-l am langa mine si pe care vreau sa-l simt mereu...

Nu in ultimul rand vreau sa-ti multumesc ca ai intrat in viata mea, vreau sa-ti multumesc ca mi-ai facut viata mai frumoasa si ca ai adus acea sclipire in ochi pe care toata lumea mi-o admira... vreau sa-ti multumesc ca existi...

2010 - A New Beginning

Iata ca a inceput un nou an, am revenit si eu in lumea virtuala, in lumea Internetului, a blog-urilor, in lumea mai mult sau mai putin reala.

Ca in fiecare inceput de an am incercat sa-mi fac un plan de bataie, dar m-am gandit mai bine si o sa renunt.

Anul acesta o sa fie un "new beginning", dar nu pentru ca am cine stie ce planuri marete, ci pentru ca o sa incerc sa profit de fiecare oportunitate care mi se iveste, o sa incerc sa traiesc din plin fiecare secunda, sa ma bucur de fiecare moment petrecut alaturi de familia si de prietenii mei, sa nu ma mai gandesc la trecut sau la viitor ci sa traiesc in prezent, sa iau lucrurile asa cum vin (fie ele bune sau rele), sa zambesc mai mult decat sa plang, pur si simplu sa traiesc :)

Anul acesta este un "new beginning" pentru ca in viata mea se afla o persoana care mi-a aratat ce inseamna sa ai o viata linistita din toate punctele de vedere, care mi-a deschis sufletul si a intrat in el, care mi-a aratat incetul cu incetul ce inseamna dragostea, am langa mine o persoana alaturi de care vreau sa traiesc si momentele bune si momentele rele din viata mea, am alaturi o persoana in bratele careia ma pot cufunda si in ale carui sarutari ma pot pierde :)

Poate ca par naiva, poate ca par prea optimista la inceputul unui an care se anunta destul de greu, dar probabil ca sunt aripile pe care mi le da dragostea :)

Un 2010 bestial tuturor si pe curand ;)

Sa ne amintim...

Am primit ieri un mail foarte simpatic, mi-am adus aminte de copilarie...

Nascuti in anii 70-89,


Vedem acum in anul 2009 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva odata.

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea" , "Castel", "Ratele si "vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam a filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza...Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson , si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.

Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam".. Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ...

Eu una m-am regasit in multe dintre aceste exemple... si am devenit putin nostalgica...

S-a asternut zapada...

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

George Cosbuc... Doamne...asta este poezia copilariei mele... prima poezie pe care am invatat-o...mergeam cu bunicul prin parcul plin de zapada si o recitam... bunicul era tare mandru de mine... si eu eram mandra... nu cred ca aveam mai mult de 4-5 ani... bineinteles ca ma mai impotmoleam intr-un loc sau altul, dar o stiam...

Azi au cazut primii fulgi de nea peste un Bucuresti tare trist, peste un Bucuresti lipsit de bucuria sarbatorilor de iarna, de luminitele din alti ani... un Bucuresti apatic, gri, murdar, dezordonat... albul fulgilor de nea l-a transformat chiar si numai pentru cateva ore...

Mi-am adus aminte de copilarie...am chiulit de la serviciu doar pentru a ma plimba cateva  minute prin zapada, doar pentru a respira putin din aerul acela rece, sa simt putin  mirosul fulgilor de nea... eram putin stanjenita de bucuria mea ca in sfarsit ninge, dar un foarte bun prieten m-a facut sa vad ca nu ar trebui sa fiu asa, ci din contra ar trebui sa fiu mandra ca am mai pastrat in inima mea o parte din copilarie...de fapt si de drept ce poate fi mai frumos decat sa ai un suflet de copil in corp de adult?

Ma gandeam... ce tristi sunt oamenii care nu se bucura de un fulg de nea, de un cadou de Craciun, de un zambet de copil, de un colind, de o melodie frumoasa pe care o aude la radio sau televizor...ce viata trista au

S-a asternut zapada pe copaci, pe strazi, pe masini, pe case, pe blocuri si pe oameni... s-a asternut zapada peste mine, dar nu suficient de mult ca sa uit ca... mi-e dor...

Mi-e dor

Astazi nu am avut chef de nimic...nu stiu de ce am starea asta... probabil ca ma gandesc la vacanta si imi doresc enorm de mult sa treaca zilele astea mai repede si sa vina vacanta si eu sa plec... probabil ca de-asta acum mi se par atata de nesuferite zilele de scarbiciu...

In acelasi timp m-am trezit cu un dor imens... un dor de acele persoane care nu o sa fie langa mine nici de acest Craciu... un dor de fiintele cele mai dragi mie care m-au parasit mult prea devreme si care nu ma mai pot lua in brate acum...

Mi-e dor sa ma trezesc in mijlocul noptii, sa ma duc buimaca la bradul de Craciun si sa vad cum "mosu'" m-a umplut de cadouri, sa imi vad parintii sculati din somn in mijlocul  noptii zambind fericiti ca si-au facut copilul fericit... mi-e dor sa ma trezesc dimineata si sa ma duc la mama in pat si sa o iau in brate... mi-e dor sa o sun si sa o intreb ce face... mi-e dor sa o pup... mi-e dor sa-i spun ca o iubesc... mi-e dor... mi-e atat de dor de ea... mi-e dor sa o vad cu zambetul ala strengar pe care il avea... mi-e dor de gropitele ei din obraji... mi-e dor de cuvintele ei de incurajare... mi-e dor de prezenta ei in viata mea... mi-e dor de ea... mi-e atat de dor

Mi-e dor de cele mai frumoase maini din lume... de cel mai frumos bunic din lume... de al meu Gepetto... mi-e dor de cuvintele de incurajare si de incredere ale celui mai bun bunic din lume... mi-e dor de povetele lui... mi-e dor de bancurile lui si mi-e dor de plimbarile prin parc si de "cinstea" cu inghetata... mi-e dor pur si simplu de el...

Aceste persoane au plecat mult prea repede de langa mine... m-au lasat singure... probabil ca sunt intr-un loc mai bun, dar oare isi imagineaza cat de dor imi este de ei? Oare stiu ca niciodata sarbatorile nu au mai fost la fel de cand nu mai sunt langa mine? Oare stiu ca nici nu vor mai fi? Oare stiu ca eu nu mai sunt intreaga de cand nu mai sunt langa mine? Oare stiu cat de mult ii iubesc si ca as face orice ca sa-i mai am macar o secunda lnaga mine? Oare stiu cat de multa nevoie am de ei? Oare stiu cat imi lipsesc???

Te iubesc mami... te iubesc bunu...

Mi-e scarba...

Nu am mai scris de cateva zile bune... nu pentru ca nu as fi vrut... nu pentru ca nu aveam multe de spus, dar... probabil ca nu mi-am facut timpul necesar ca sa incep sa scriu, sa aranjez cuvintele pe aceasta foaie virtuala...

Dar azi... azi m-am gandit ca ar fi cazul sa mai adaug o pagina la al meu jurnal...

1 Decembrie... inca cateva ore din ziua nationala a Romaniei...

Azi am stat si m-am gandit... ce inseamna pentru un roman ziua de 1 Decembrie... pentru unii o zi libera de la serviciu, pentru altii o zi de sarbatoare, de arborare a steagului, de mandrie, dar pentru majoritatea dintre noi inseamna o zi de mancare pe gratis... sincera sa fiu m-am uitat la televizor sa vad cum a sarbatorit romanul ziua lui nationala... stiti care a fost raspunsul??? Majoritatea s-au imbulzit pentru o farfurie minuscula de mancare de fasole si 2-3 carnati... s-au calcat in picioare pentru un pahar de vin fiert sau de tuica fiarta, dupa caz... mi-e scarba... am vazut doua femei trecute de prima tinerete (la respectabila varsta de 70 de ani) care au cazut pe jos (la propriu) pentru ca bausera 1 paharel micut de palinca... sau poate erau 2 sau chiar 3 sau poate 4 paharele... nu cred ca mai stiau sa numere la starea in care se aflau... mi-e scarba

In toata aceasta nebunie generala, in toata aceasta bataie de joc am vazut si ceva frumos... parada militara... frumos... foarte frumos... intotdeauna mi-au placut barbatii in uniforma, iar astazi au aratat mai bine ca niciodata...

Stau si ma intreb... oare o sa existe vreodata o zi in care sa stim si noi sa ne bucuram de ziua nationala a Romaniei? Oare o sa vina vreodata ziua in care vom fi mandri ca suntem romani? Oare vom putea vreodata sa admiram frumusetiile acestei tari? Oare vom putea vreodata sa avem o sarbatoare nationala fara sarmale/mici/mamaliga/fasole pe gratis?

Oare? oare? oare?

Intrebari fara raspuns...