Romantismul - o cauza pierduta...

De cand ma stiu mi-a placut sa ma uit la filme de dragoste, la filme romantice, la comedii romantice... poate de aceea am si crescut cu o imagine idilica asupra notiunii de "iubire", de "dragoste"... realitatea mi-a dovedit ca 90% din ceea ce vad in aceste filme este fictiune... sau poate reprezinta dorintele ascunse ale scenaristilor... de fapt sunt convinsa ca reprezinta dorintele a milioane de femei care si-au creionat de mici portretul barbatului perfect, imaginea povestii de dragoste perfecte...

Printul pe cal alb... salvarea din lumea banala in care traiesc... dragostea la prima vedere...cererea in casatorie facuta la cel mai inalt etaj al turnului Eifel din capitala dragostei... si cate si mai cate...

Care este realitatea anului 2010?

Pot spune doar ca nu-mi place absolut deloc ceea ce vad... uitam sa ne privim in ochi, uitam sa ne imbratisam, sa ne sarutam tandru si indelung, sa ne rasfatam cu un buchet de flori, cu o cina la lumina luminarilor, cu o plimbare sub clar de luna, cu o cutie de bomboane in forma de inimioara sau de ce nu sa ascultam un blues si sa ne pierdem pe notele muzicale intr-un dans lent, dar atat de profund si de sensibil... uitam sa spunem un simplu "mi-e dor de tine" sau mai complicatul, dar atat de necesarul "te iubesc"...

Toate aceste cuvinte tandre, emotionante, aceste trairi atat de frumoase au fost inlocuite de cuvinte dure: "ce te-as f...", "ce ti-as t...", "ce ti-as s..."... sunt cuvinte pe care le aud adesea la tinerii din ziua de azi, la fetele si baietii de liceu din autobuz, in mesajele de pe retelele de socializare etc...

Oare de ce am uitat semnificatia romantismului? De ce am uitat sa-l mai traim? De ce ni se pare atat de demodat? De ce ni se pare banal?

17 Februarie...

17...o cifra care mi-a marcat viata...17 februarie ziua in care s-a nascut persoana care mi-a dat viata...17 aprilie ziua in care m-am nascut eu...

Acum 9 ani de zile 17 februarie era o zi fericita, o zi in care petreceam, cantam, dansam, sarbatoream, suflam in lumanari...o zi mai frumoasa ca oricare alta...acum...acum nu a mai ramas nimic...doar amintirea zilelor frumoase de altadata...doar amintirea zambetului de altadata...doar amintirea imbratisarii de altadata...doar amintirea sarutarii de altadata...doar...

Nu stiu ce vreau sa fac in aceasta zi... de fapt stiu... vreau sa calatoresc inapoi in timp, vreau sa fiu din nou alaturi de ea, dar stiu ca nu se poate... stiu ca este un vis...

Stiu ca nu o sa o mai vad niciodata, ca nu o sa ma mai ia in brate niciodata, ca nu o sa-mi mai spuna te iubesc niciodata, ca nu o sa mai ma sfatuiasca, ca nu... dar asta nu inseamna ca eu nu pot sa-mi mai doresc asta... fiecare por tanjeste dupa ea...

Probabil ca nimic si nimeni nu ma va putea alina in aceasta zi, dar nu vreau sa fiu singura... vreau sa fiu alaturi de persoana pe care o iubesc... vreau sa fiu luata in brate, vreau sa fiu imbratisata, vreau sa fiu sarutata, vreau sa stiu ca exista cineva in lumea asta care ma apreciaza si care ma iubeste...

Dar in acelasi timp... o vreau pe ea...

O prietenie pierduta... o dragoste castigata...

Acum cativa ani nu puteam sa-mi imaginez ca o sa am un asemenea prieten, acum cateva luni nu-mi puteam imagina ca ar putea sa intervina ceva intre noi sa ne strice prietenia... cum e vorba aceea? "niciodata sa nu spui niciodata"... foarte adevarata...

Ani de zile ne-am spus totul, ani de zile nu au existat secrete intre noi, ani de zile am vorbit cu orele la telefon, ani de zile am fost alaturi unul de celalalt la bine si la rau, ani de zile ne-am promis ca nu o sa intervina nimic intre noi... au existat momente cand am discutat daca nu ar trebui sa fim impreuna si am decis amandoi ca mai bine nu, ca mai bine ramanem frate si sora...

Iata ca intr-o seara totul s-a spulberat... de ce? nici pana acum nu stiu exact... prostia mea, prostia lui, orgoliul meu, orgoliul lui, gelozia lui, nesimtirea mea, nesimtirea lui... nu stiu... un lucru e sigur... de aproape 7 luni nu mai vorbim... nici nu cred ca o sa o mai facem vreodata... el asteapta scuzele mele, eu astept scuzele lui... probabil ca niciodata nu vor veni... el considera ca nu le merit, eu consider ca le merit, el considera ca nu am fost o prietena adevarata, eu consider ca am fost, el ma considera nesimtita, eu nu, el ma considera ipocrita, eu nu... iar lista poate continua...

Cu toate ca am multe semne de intrebare in ceea ce il si ma priveste exista anumite lucruri de care sunt sigura... NU imi pare rau ca m-am indragostit, NU imi pare rau ca am luat decizia pe care am luat-o, din contra... acea decizie mi-a adus o mare fericire, o mare implinire, o mare realizare... DA, imi pare rau ca nu a fost langa mine sa se bucure de fericirea mea...

In acelasi timp pot sa spun un lucru... daca ar fi sa o fac din nou as face-o... cu tot sufletul spun asta, pentru ca nimic nu este mai frumos pe lumea asta decat sa iubesti, iar el, daca ar iubi probabil ca ar intelege acest lucru...

Exista momente in care imi vine sa iau telefonul sa il sun, exista momente in care imi este dor de discutiile noastre, dar... totul dispare cand imi aduc aminte cuvintele lui care au fost la fel ca niste pumnale in inima... totul dispare cand vine EL si ma ia in brate, cand vine EL si ma saruta...

Poate intr-o zi o sa ma inteleaga, poate intr-o zi o sa avem ocazia sa vorbim din nou... poate cand vom fi mai maturi, cand vom fi mai linistiti, cand ranchiuna va disparea, cand orgoliul se va micsora... nu stiu... vom trai si vom vedea...

Pana atunci... iubiti-va mult pentru ca este cel mai frumos sentiment, iar pentru dragoste orice sacrificiu merita facut... in dragoste nimic nu este interzis, totul este permis...

Unde esti???

Aseara as fi dat orice sa fii langa mine si sa ma iei in brate, as fi renuntat la tot ceea ce am trait pana acum pentru a mai fi o secunda alaturi de tine, pentru un sarut de la tine, pentru o privire, pentru o vorba buna...

Ai plecat intr-o zi de mai...spunand ca te vei intoarce in cateva ore...si nu te-ai mai intors...in zadar am asteptat sa ma trezesc din cosmar si sa te gasesc langa mine...nu ai mai venit inapoi sa ma iei in brate, sa-mi spui ca ma iubesti, sa fii alaturi de mine cand termin liceul, cand intru la facultate, cand absolv facultatea, cand ma duc in prima zi la munca...te-am asteptat mereu, in fiecare zi...intr-un fel stiam ca esti langa mine, stiam ca ma tii de mana, stiam sa te uiti la mine si cateodata zambesti sau plangi, dar chiar daca te simteam vroiam sa fii fizic langa mine...

Am nevoie de un sfat de la tine, am nevoie de discutiile cu tine, am nevoie de vorbele tale, am nevoie de imbratisarile tale, am nevoie de TINE.

Credeam ca odata cu trecerea anilor durerea va trece, dar nu a trecut...din contra parca e din ce in ce mai puternica...iti simt din ce in ce mai mult lipsa...ma uit in jurul meu si nu pot sa nu fiu geloasa pe prietenii mei care au cu cine vorbi, care au cine sa le ia apararea, care au cui sa ceara un sfat, o parere...eu nu mai am...

Nu trece zi sa nu ma intreb unde esti? de ce ai plecat? de ce m-ai lasat singura cand aveam mai mare nevoie de tine? de ce nu te-ai mai intors? de ce nu ai luptat ca sa te intorci la noi? de ce ai plecat? de ce? de ce? de ce? de ce Dumnezeu a fost atat de crud cu mine si mi-a aratat partea cea mai urata a vietii? de ce nu mai esti aici langa mine? de ce? de ce nu te pot aduce inapoi? de ce nu te intorci?

Ai plecat intr-o lume mai buna? Ai vrut sa vezi daca ma pot descurca fara tine? Ai vrut sa vezi cat sunt de puternica?

Am vrut sa fiu puternica pentru tine, nu m-am lasat batuta pentru tine, nu am renuntat la lupta pentru tine, m-am trezit in fiecare dimineata cu gandul la tine, m-am culcat in fiecare noapte cu gandul la tine, cu gandul ca te voi visa...acum simt ca nu mai pot, poate nu mai vreau...poate vreau un semn de la tine sa stiu ca inca ma mai iubesti, ca inca esti alaturi de mine, ca inca nu m-ai abandonat, ca inca nu m-ai uitat...

Probabil ca niciodata nu vei afla cat de mult te iubesc, cat de mult iti simt lipsa, cat de mult te vreau langa mine...cat de dor imi este de tine...

Mami...unde esti?

Februarie...

Mai sunt cateva zile si intram in luna februarie... poate una dintre cele mai grele luni pentru mine... o luna care imi aduce aminte de cele mai frumoase momente din viata mea, dar care in acelasi timp imi provoaca suferinta... o luna in care pentru o zi nu mai sunt buna de nimic...

Desi ar trebui sa fie o zi de sarbatoare, o zi de bucurie, pentru mine este una de tristete, de durere, de amintiri...

Anul acesta am si eu o mare dorinta... vreau ca in aceasta zi "TU" sa fii langa mine, "TU" sa ma iei in brate, "TU" sa ma saruti, "TU" sa incerci sa-mi opresti lacrimile... oare vei fi??? oare vei vrea sa fii langa mine??? vei vrea sa ma ajuti sa trec peste ziua asta???

Tu...

Prima data cand te-am vazut m-am pierdut in ochii tai... m-au fermecat... atat de calzi, atat de blanzi, atat de frumosi, simteam ca nu pot sa-mi mai iau ochii de la tine, dar stiam ca trebuie sa o fac... nu vroiam sa vezi ca ma uit la tine, nu vroiam sa stii ca ma gandesc la tine...

Au urmat zile intregi in care nu vroiam decat sa plec mai repede de la munca ca sa asist la antrenamentele tale... de fiecare data gandul imi fugea la tine... la aceasta stare a contribuit si prietena mea cea mai buna care imi vorbea de tine, imi povestea ce faceai la antrenament in feicare zi, ma facea sa ma zvarcolesc toata... pana intr-o zi...

Imi aduc si acum aminte... era o dupa-amiaza de sambata cand mi-a sunat telefonul... erai tu... nu mi-a venit sa cred, parca visam... si am vorbit la telefon, imi era frica sa nu spun ceva gresit, imi era frica sa nu simti tremuratul vocii mele... am vorbit si a doua zi... am stabilit sa ne intalnim marti in afara terenului de tenis... si ne-am intalnit... parca era prima intalnire din viata mea, aveam fluturasi in stomac, nu stiam cum sa ma port, ce sa vorbesc... cand am plecat de la restaurant si ti-ai pus mana in jurul meu am zis ca mi se taie picioarele... m-ai condus acasa... am mai stat putin de vorba in fata blocului... pana cand ne-am luat la revedere si tu m-ai sarutat... parca vroiam sa nu se mai termine acel moment, parca nu vroiam sa-ti dau drumul...

Au trecut 6 luni de la acea clipa... o perioada pe care nu as da-o pe nimic altceva... o perioada in care am avut momente si de teama, de frica, de spaima, de ingrijorare, de incertitudini dar si... o perioada in care am gasit linistea sufleteasca, in care tu m-ai ajutat sa ma maturizez, in care am invatat sa vreau mai multe de la mine, in care am descoperit ce inseamna convietuirea in doi, in care am invatat ce inseamna caldura persoanei de langa mine, in care am descoperit bucuria de a ma trezi langa cineva...

Sa te descriu mi-ar fi mult prea greu! Probabil te intrebi de ce? Sincera sa fiu nu stiu... descrierea fizica ti-as face-o in cateva secunde, dar tu insemni mult mai mult pentru mine decat atat. Tu esti raza de soare dimineata cand ma trezesc, esti adierea de vant atunci cand imi este cald, esti suflul cald atunci cand imi este frig, esti raza de luna care imi calauzeste pasii in toiul noptii, esti flacara pasiunii care arde in mine, esti imboldul care imi da forta sa infrunt greutatile din fiecare zi, esti sufletul pe care vreau sa-l am langa mine si pe care vreau sa-l simt mereu...

Nu in ultimul rand vreau sa-ti multumesc ca ai intrat in viata mea, vreau sa-ti multumesc ca mi-ai facut viata mai frumoasa si ca ai adus acea sclipire in ochi pe care toata lumea mi-o admira... vreau sa-ti multumesc ca existi...

2010 - A New Beginning

Iata ca a inceput un nou an, am revenit si eu in lumea virtuala, in lumea Internetului, a blog-urilor, in lumea mai mult sau mai putin reala.

Ca in fiecare inceput de an am incercat sa-mi fac un plan de bataie, dar m-am gandit mai bine si o sa renunt.

Anul acesta o sa fie un "new beginning", dar nu pentru ca am cine stie ce planuri marete, ci pentru ca o sa incerc sa profit de fiecare oportunitate care mi se iveste, o sa incerc sa traiesc din plin fiecare secunda, sa ma bucur de fiecare moment petrecut alaturi de familia si de prietenii mei, sa nu ma mai gandesc la trecut sau la viitor ci sa traiesc in prezent, sa iau lucrurile asa cum vin (fie ele bune sau rele), sa zambesc mai mult decat sa plang, pur si simplu sa traiesc :)

Anul acesta este un "new beginning" pentru ca in viata mea se afla o persoana care mi-a aratat ce inseamna sa ai o viata linistita din toate punctele de vedere, care mi-a deschis sufletul si a intrat in el, care mi-a aratat incetul cu incetul ce inseamna dragostea, am langa mine o persoana alaturi de care vreau sa traiesc si momentele bune si momentele rele din viata mea, am alaturi o persoana in bratele careia ma pot cufunda si in ale carui sarutari ma pot pierde :)

Poate ca par naiva, poate ca par prea optimista la inceputul unui an care se anunta destul de greu, dar probabil ca sunt aripile pe care mi le da dragostea :)

Un 2010 bestial tuturor si pe curand ;)