Par cret... minte creatza :)

Ei bine... a trecut si mica perioada de criza... e adevarat am avut cateva zile destul de proaste, dar astazi, marti 13 totul a revenit la normal... cum bine a spus o prietenea de-a mea UN NOU INCEPUT se intrevede, iar de acum incolo totul o sa fie nu bine ci FOARTE BINE, nu-i asa? :)

Exista momente cand mintea o ia razna, cand nu poti sa-ti controlezi gandurile, trairile, sentimentele, emotiile... toate vin de-a valma... cateodata nu sunt cele mai bune idei... poate sunt cele mai proaste...

Din fericire am avut alaturi de mine un suflet cald care a stiut sa ma ia in brate atunci cand mi-a fost greu si nu-mi puteam opri lacrimile, o gura mare care a stiut sa ma ia la rost si sa-mi spuna in fata ca sunt proasta (pentru ca in momentul respectiv chiar eram) si ca am o minte la fel de creata precum parul, un mesaj de incurajare si de aducere aminte ca este alaturi de mine ori de cate ori am nevoie, o conversatie care m-a trezit la realitate si care mi-a aratat si partea pe care eu nu o vedeam sau nu mi-o inchipuiam... ce sa mai... mi-am dat seama inca o data cine este alaturi de mine si cine ma iubeste... cine ma accepta cu toate nebuniile mele si cu toate temerile mele...

Si uite asa imi dau seama ca sunt norocoasa ca ii am alaturi de mine...

Ce faci?

Totul incepuse sa fie asa cum imi imaginasem... eram cu adevarat fericita... de foarte mult timp nu mai avusesem o asemenea senzatie... aveam nenumarate planuri de viitor, vedeam orice in roz, nimic nu era imposibil... imi spuneam in gand: in sfarsit Dumnezeu mi-a dat si mie ocazia sa fiu fericita cu adevarat, am asteptat mai multi ani, dar se pare ca a meritat...

Ei bine...asa cum a inceput asa s-a si terminat... brusc... brusc am ramas fara aer... brusc am simtit ca mi se duce pamantul de sub picioare... brusc am vrut sa ma prabusesc intr-o prapastie din care sa nu mai pot iesi niciodata... brusc am vrut sa dispar si nimeni sa nu ma mai gaseasca, nimic sa nu ma mai atinga... sa ma prefac in praf... in vant... ceva care sa se duca departe... foarte departe...

Ce faci cand simti ca totul se sfarseste? Ce faci cand simti ca nimic nu mai este al tau? Ce faci cand simti ca nu mai ai pentru ce lupta mai departe? Ce faci cand descoperi ca totul a fost o mincinca, ca totul a fost o iluzie... o poveste frumos ambalata dar atat de putreda in interior... ce faci????

Ale tineretii amintiri... ale tineretii valuri

Stand zilele trecute la birou am inceput sa-mi aduc aminte de micile aventuri ale tineretii... dintr-o data m-a apucat melancolia... a fost o perioada frumoasa, dar si trista in acelasi timp... treceam foarte repede de la agonie la extaz si invers...

Aveam numai 7 ani cand i-am spus prima data mamei ca sunt indragostita... precoce intr-adevar... dar si dragostea mea era una mai mult decat imposibila... era vorba de Michael Jackson... imi aduc aminte cum incerca biata mama sa ma opreasca din plans atunci cand "the king of pop" a venit pentru a doua oara in Romania si eu tipam in gura mare ca trebuie sa ma duca sa ma vada ca sigur ma va alege de nevasta... acum mor de ras cand ma gandesc... atunci mi se parea ca mi s-a terminat viata... tot din cauza lui Michael Jackson nu am mai vorbit cu familia mea o saptamana... pentru Michael mi-am lasat parul lung...

Peste cativa ani ma duceam fericita la mami sa-i spun ca din nou sunt indragostita... bineinteles ca iar era impresia mea total gresita... dar si atunci... m-am certat cu mama... ma fardam, parfumam, coafam (desi aveam numai 12 ani)... toate ca sa ma remarce "barbatul vietii mele" :))

Cand am crescut au crescut si nebuniile pe care le-am facut pentru persoana pe care o iubeam in acel moment (sau credeam ca o iubesc)... am plecat de acasa fara sa stie nimeni unde ma duc... mi-am mintit prietenii si familia spunandu-le ca ma duc intr-o tara cand eu eram in partea opusa... era cat pe ce sa renunt la religia mea pentru a ma conforma cerintelor parintilor persoanei pe care o iubeam... era sa nu termin facultatea pentru ca vroiam sa ma casatoresc si sa am copii... am acceptat jigniri, batai si multe altele doar pentru ca eram indragostita sau imi placea sa cred ca sunt indragostita...

Au existat momente cand si altii au facut nebunii pentru mine... declaratii de dragoste in cel mai mare magazin din Brasov... cadouri scumpe... planuri de viitor imposibile... bilete de avion... despartiri spectaculoase... plecari in noapte... razvratire impotriva prietenilor... renuntari...

Acum... imi place sa cred ca m-am maturizat, ca privesc viata cu alti ochi... dar tot as fi dispusa sa fac multe nebunii din dragoste... numai ca acum ma gandesc de mai multe ori inainte sa duc la bun sfarsit planul... ma gandesc si la consecinte, ma gandesc si la bune si la rele... o fi bine sa fac asta? o fi rau? ce parere o avea? ce se va intampla daca o fac? ce se va intampla daca nu o fac?

Dar oare nu era mai bine in tinerete cand nu ma interesau consecintele? Cand ma lasam dusa de val si traiam fiecare moment din viata la maxim?

Romantismul - o cauza pierduta...

De cand ma stiu mi-a placut sa ma uit la filme de dragoste, la filme romantice, la comedii romantice... poate de aceea am si crescut cu o imagine idilica asupra notiunii de "iubire", de "dragoste"... realitatea mi-a dovedit ca 90% din ceea ce vad in aceste filme este fictiune... sau poate reprezinta dorintele ascunse ale scenaristilor... de fapt sunt convinsa ca reprezinta dorintele a milioane de femei care si-au creionat de mici portretul barbatului perfect, imaginea povestii de dragoste perfecte...

Printul pe cal alb... salvarea din lumea banala in care traiesc... dragostea la prima vedere...cererea in casatorie facuta la cel mai inalt etaj al turnului Eifel din capitala dragostei... si cate si mai cate...

Care este realitatea anului 2010?

Pot spune doar ca nu-mi place absolut deloc ceea ce vad... uitam sa ne privim in ochi, uitam sa ne imbratisam, sa ne sarutam tandru si indelung, sa ne rasfatam cu un buchet de flori, cu o cina la lumina luminarilor, cu o plimbare sub clar de luna, cu o cutie de bomboane in forma de inimioara sau de ce nu sa ascultam un blues si sa ne pierdem pe notele muzicale intr-un dans lent, dar atat de profund si de sensibil... uitam sa spunem un simplu "mi-e dor de tine" sau mai complicatul, dar atat de necesarul "te iubesc"...

Toate aceste cuvinte tandre, emotionante, aceste trairi atat de frumoase au fost inlocuite de cuvinte dure: "ce te-as f...", "ce ti-as t...", "ce ti-as s..."... sunt cuvinte pe care le aud adesea la tinerii din ziua de azi, la fetele si baietii de liceu din autobuz, in mesajele de pe retelele de socializare etc...

Oare de ce am uitat semnificatia romantismului? De ce am uitat sa-l mai traim? De ce ni se pare atat de demodat? De ce ni se pare banal?

17 Februarie...

17...o cifra care mi-a marcat viata...17 februarie ziua in care s-a nascut persoana care mi-a dat viata...17 aprilie ziua in care m-am nascut eu...

Acum 9 ani de zile 17 februarie era o zi fericita, o zi in care petreceam, cantam, dansam, sarbatoream, suflam in lumanari...o zi mai frumoasa ca oricare alta...acum...acum nu a mai ramas nimic...doar amintirea zilelor frumoase de altadata...doar amintirea zambetului de altadata...doar amintirea imbratisarii de altadata...doar amintirea sarutarii de altadata...doar...

Nu stiu ce vreau sa fac in aceasta zi... de fapt stiu... vreau sa calatoresc inapoi in timp, vreau sa fiu din nou alaturi de ea, dar stiu ca nu se poate... stiu ca este un vis...

Stiu ca nu o sa o mai vad niciodata, ca nu o sa ma mai ia in brate niciodata, ca nu o sa-mi mai spuna te iubesc niciodata, ca nu o sa mai ma sfatuiasca, ca nu... dar asta nu inseamna ca eu nu pot sa-mi mai doresc asta... fiecare por tanjeste dupa ea...

Probabil ca nimic si nimeni nu ma va putea alina in aceasta zi, dar nu vreau sa fiu singura... vreau sa fiu alaturi de persoana pe care o iubesc... vreau sa fiu luata in brate, vreau sa fiu imbratisata, vreau sa fiu sarutata, vreau sa stiu ca exista cineva in lumea asta care ma apreciaza si care ma iubeste...

Dar in acelasi timp... o vreau pe ea...

O prietenie pierduta... o dragoste castigata...

Acum cativa ani nu puteam sa-mi imaginez ca o sa am un asemenea prieten, acum cateva luni nu-mi puteam imagina ca ar putea sa intervina ceva intre noi sa ne strice prietenia... cum e vorba aceea? "niciodata sa nu spui niciodata"... foarte adevarata...

Ani de zile ne-am spus totul, ani de zile nu au existat secrete intre noi, ani de zile am vorbit cu orele la telefon, ani de zile am fost alaturi unul de celalalt la bine si la rau, ani de zile ne-am promis ca nu o sa intervina nimic intre noi... au existat momente cand am discutat daca nu ar trebui sa fim impreuna si am decis amandoi ca mai bine nu, ca mai bine ramanem frate si sora...

Iata ca intr-o seara totul s-a spulberat... de ce? nici pana acum nu stiu exact... prostia mea, prostia lui, orgoliul meu, orgoliul lui, gelozia lui, nesimtirea mea, nesimtirea lui... nu stiu... un lucru e sigur... de aproape 7 luni nu mai vorbim... nici nu cred ca o sa o mai facem vreodata... el asteapta scuzele mele, eu astept scuzele lui... probabil ca niciodata nu vor veni... el considera ca nu le merit, eu consider ca le merit, el considera ca nu am fost o prietena adevarata, eu consider ca am fost, el ma considera nesimtita, eu nu, el ma considera ipocrita, eu nu... iar lista poate continua...

Cu toate ca am multe semne de intrebare in ceea ce il si ma priveste exista anumite lucruri de care sunt sigura... NU imi pare rau ca m-am indragostit, NU imi pare rau ca am luat decizia pe care am luat-o, din contra... acea decizie mi-a adus o mare fericire, o mare implinire, o mare realizare... DA, imi pare rau ca nu a fost langa mine sa se bucure de fericirea mea...

In acelasi timp pot sa spun un lucru... daca ar fi sa o fac din nou as face-o... cu tot sufletul spun asta, pentru ca nimic nu este mai frumos pe lumea asta decat sa iubesti, iar el, daca ar iubi probabil ca ar intelege acest lucru...

Exista momente in care imi vine sa iau telefonul sa il sun, exista momente in care imi este dor de discutiile noastre, dar... totul dispare cand imi aduc aminte cuvintele lui care au fost la fel ca niste pumnale in inima... totul dispare cand vine EL si ma ia in brate, cand vine EL si ma saruta...

Poate intr-o zi o sa ma inteleaga, poate intr-o zi o sa avem ocazia sa vorbim din nou... poate cand vom fi mai maturi, cand vom fi mai linistiti, cand ranchiuna va disparea, cand orgoliul se va micsora... nu stiu... vom trai si vom vedea...

Pana atunci... iubiti-va mult pentru ca este cel mai frumos sentiment, iar pentru dragoste orice sacrificiu merita facut... in dragoste nimic nu este interzis, totul este permis...

Unde esti???

Aseara as fi dat orice sa fii langa mine si sa ma iei in brate, as fi renuntat la tot ceea ce am trait pana acum pentru a mai fi o secunda alaturi de tine, pentru un sarut de la tine, pentru o privire, pentru o vorba buna...

Ai plecat intr-o zi de mai...spunand ca te vei intoarce in cateva ore...si nu te-ai mai intors...in zadar am asteptat sa ma trezesc din cosmar si sa te gasesc langa mine...nu ai mai venit inapoi sa ma iei in brate, sa-mi spui ca ma iubesti, sa fii alaturi de mine cand termin liceul, cand intru la facultate, cand absolv facultatea, cand ma duc in prima zi la munca...te-am asteptat mereu, in fiecare zi...intr-un fel stiam ca esti langa mine, stiam ca ma tii de mana, stiam sa te uiti la mine si cateodata zambesti sau plangi, dar chiar daca te simteam vroiam sa fii fizic langa mine...

Am nevoie de un sfat de la tine, am nevoie de discutiile cu tine, am nevoie de vorbele tale, am nevoie de imbratisarile tale, am nevoie de TINE.

Credeam ca odata cu trecerea anilor durerea va trece, dar nu a trecut...din contra parca e din ce in ce mai puternica...iti simt din ce in ce mai mult lipsa...ma uit in jurul meu si nu pot sa nu fiu geloasa pe prietenii mei care au cu cine vorbi, care au cine sa le ia apararea, care au cui sa ceara un sfat, o parere...eu nu mai am...

Nu trece zi sa nu ma intreb unde esti? de ce ai plecat? de ce m-ai lasat singura cand aveam mai mare nevoie de tine? de ce nu te-ai mai intors? de ce nu ai luptat ca sa te intorci la noi? de ce ai plecat? de ce? de ce? de ce? de ce Dumnezeu a fost atat de crud cu mine si mi-a aratat partea cea mai urata a vietii? de ce nu mai esti aici langa mine? de ce? de ce nu te pot aduce inapoi? de ce nu te intorci?

Ai plecat intr-o lume mai buna? Ai vrut sa vezi daca ma pot descurca fara tine? Ai vrut sa vezi cat sunt de puternica?

Am vrut sa fiu puternica pentru tine, nu m-am lasat batuta pentru tine, nu am renuntat la lupta pentru tine, m-am trezit in fiecare dimineata cu gandul la tine, m-am culcat in fiecare noapte cu gandul la tine, cu gandul ca te voi visa...acum simt ca nu mai pot, poate nu mai vreau...poate vreau un semn de la tine sa stiu ca inca ma mai iubesti, ca inca esti alaturi de mine, ca inca nu m-ai abandonat, ca inca nu m-ai uitat...

Probabil ca niciodata nu vei afla cat de mult te iubesc, cat de mult iti simt lipsa, cat de mult te vreau langa mine...cat de dor imi este de tine...

Mami...unde esti?